0784.123.727

Sample text. Click to select the Text Element.

      

                       Despre Parohia 
              „Sf. Ierarh Dosoftei” Vorovești 2


          Parohia nou înființată „Sf Ierarh Dosoftei ” Vorovești 2 s-a născut practic din vechea parohie a satului Vorovești (Parohia „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”) care are o biserică proprie din lemn, monument istoric ce datează din 1768. Satul Vorovești este atestat documentar din sec. al XV-lea, mai precis din 1456 din vremea domnitorului Petru Aron, apoi Ștefan cel Mare. Satul Vorovești a fost închinat Mănăstirii Galata așa cum atestă un document din 1578. 
           Actuala parohie „Sf. Ierarh Dosoftei” s-a format datorită extinderii satului Vorovești cu mult față de vechiul amplasament, fapt care a dus la necesitatea constituirii unor noi parohii cu biserică proprie. Datorită acestei extinderi a satului, la ora actuală există 3 parohii: cea veche care are hramul Sf. Mare Mc. Gheorghe și Sf. Spiridon  și încă două noi: „Sf. Ierarh Dosoftei” și „Sf. Siluan Atonitul”. Mitropolia Moldovei și Bucovinei vine în întâmpinarea credincioșilor prin constituirea unor noi parohii, astfel încât credincioșii să aibă o biserică cât mai aproape de ei, deservită de câte un preot. Constituirea unei noi parohii implică multe resurse materiale, financiare, administrative etc. care nu pot fi realizate decât printr-o implicare activă din partea preotului și a întregii comunități. 
            Parohia ”Sf. Ierarh Dosoftei” Vorovești 2 este la început de drum, dar cu implicarea tuturor părților, nădăjduim că preaputernicul Dumnezeu și Sfântul Ierarh Dosoftei ne va sprijini să ducem acest proiect la capăt spre slava Sfintei Treimi și mântuirea noastră.

Parohia Vorovești II a fost înființată în anul 2025 și se află în comuna Miroslava, satul Vorovești, județul Iași. Preot paroh este părintele Barbacaru Bogdan Vasile, hirotonit și numit în slujirea acestei parohii în vara anului 2025. În prezent, se caută un teren potrivit pe care urmează a fi ridicată biserica parohială, menită să adune și să slujească credincioșilor din această comunitate.

Sample text. Click to select the Text Element.

Sample text. Click to select the Text Element.

Sample text. Click to select the Text Element.